Margento
Margento e un creuzet al artelor, o reunire a poeziei, picturii şi muzicii care cresc una din alta, se irigă una pe alta şi se inspiră una pe alta. Deşi proiectul a fost pornit de poetul Chris Tănăsescu, Margento nu însemnă o simplă ilustrare sau acompaniere a lucrărilor (muncilor) acestui poet. Chiar dacă uneori poeziile, picturile, temele muzicale sunt concepute în solitudine, în timpul reprezentaţiilor, ele comunică întotdeauna între ele, asemenea unor vase capilare. Fără să se vrea regăsirea unei unitaţi ideale sau originare a tuturor artelor, Margento este o interferenţă vie, o răscruce a diverselor moduri de exprimare şi mai ales un mod sincer şi total de a locui împreună în aceeaşi experienţă, un mod al sinelui de a se regăsi şi a se retrezi prin celălalt. Dăruirea este totală, iar en-stazul iluminării şi meditaţiei e îngemănat cu ex-tazul comuniunii, al conjuncţiei ritmice. Nu e implicată nici o teorie sau ideologie înafară de cea a exprimării libere, vii, şi cea a alchimiei identităţilor artistice. Margento e un trup cu mai multe suflete care privesc lumea unele prin celălalte.
Poetul Chris Tănăsescu a început astfel de spectacole încă din 1994 cu prilejul primului său volum La răsăritul temniţei (răspândit în tiraje imense la preţul de 1 leu, acesta s-a bucurat şi de un răsunător succes mediatic) dar actuala titulatură şi componenţă datează din 2001. Următorul său volum apărut în cursul anului 2005 e de asemenea un proiect non-conformist şi sinergetic – o carte obiect în care textele sale se vor împleti cu un număr impresionant de picturi ale lui Grigore Negrescu, reproduse în condiţii grafice excepţionale.
ALBUME:
- Margento - CD (2005)
- Margento 2 - CD (2007)