Un rege fără regat – CD


POVESTE
Sunt Adi. M-am născut prea devreme sau poate mult prea târziu. De-asta nici nu ştiu când a început povestea mea. Poate când m-am născut sau poate azi, când scriu aceste rânduri. Inchid vise în cântece brute în continuare şi le răspândesc în atmosferă. Dacă tatăl meu nu ar fi plecat poate nu aş fi spus vreodată că nu voi fi niciodată ca el. Şuvoaie de lavă încă mai curg prin pletele mele. Mama a fost şi este puternică, a ţinut şi locul lui. Uneori mă bucur că a plecat. Violenţa lui a creat în mine fricile. Plecarea lui a născut durerea. Ca o rană în frunte.. Iar eu, l-am înlocuit cu visele mele. Am început să scriu din ce în ce mai mult. Să mă inventez şi să mă reinventez în singurătate. Izolat în lumea mea am aşternut vise pe hârtie. M-am îndragostit de o fată de pe stradă care a dispărut între timp.

Dar eu am continuat să scriu.şi aşa am devenit un rege fără regat şi fără supuşi. Doar o coroană imaginară pe cap, ce a acoperit provizoriu rana din frunte. Până într-o noapte. In întunericul din camera mea şi din mine am văzut faţa diavolului. De atunci s-a schimbat totul. Rana din frunte a dispărut şi în locul ei a apărut o stea. Poate era şi poate este încă o iluzie, dar nu e el cel mai mare iluzionist? Nu contează. Steaua este destinul meu, eu însumi şi talentul meu. Mă simţeam ca un zeu. Succesul poveştilor mele cântate mă aşezase pe un piedestal mult prea înalt chiar şi pentru mine. De pe care am fost coborât o dată cu moartea bunicului meu. Mi-am adus aminte. Când eram copil visam trei cruci de lemn cu spini pe ele. Aceasta a fost prima. Frica şi durerea s-au transformat în furie. Am urlat la Dumnezeu şi L-am blestemat şi am îndrăznit să Il provoc la un duel verbal. şi n-am mai ştiut cine sunt. Eu şi imaginea mea din oglindă eram doi.

M-am simţit aproape de viaţă, ca şi cum o poveste urma să apară din neant şi să mă reunească cu mine. Am continuat să creez, să mă caut şi să mă pierd în mângâieri, ochi, autonomii. Oameni diferiţi, cântece diferite. A doua cruce a fost profesorul. Profesorul meu cel bun care-mi povestea despre cântece de flaut. Nici acum nu ştiu cine va fi a treia cruce. Dar am continuat să scriu să cânt şi să mă pierd în ochii celor care-mi ieşeau în cale. Am încercat să clădesc o femeie ideală din două. Dar nu mi-a ieşit. şi ce frumos ar fi fost să plouă într-o zi cu soare…Şi căutând o poartă spre desert am găsit-o pe cea pe care am numit-o mai târziu EA. Am învăţat să iubesc nu un zâmbet sau o privire, ci o persoană. Pe care am întâlnit-o prea devreme sau poate mult prea târziu. Pe care am iubit-o atât de mult încât am rănit-o. Şi care m-a iubit atât de mult încât a plecat. Pentru că aşa a crezut ea că e mai bine pentru noi. Am simţit că viaţa mea începuse şi se terminase cu ea. Crezând că nu mă iubise, iubirea mi s-a transformat în ură, iar ura-n protest. Am renegat-o până mi-am dat seama de motivele ei. Oricum, şi eu plecasem nealergând după ea.

Întâi am vrut să mă întorc. Apoi am plecat iar. Pe drumul meu. Cerându-i să mă strige ea. Sau să se strige în mine. Poate se regăseşte. Poate mă regăsesc şi eu. Dar am plecat prea departe. Zburam în înalturi şi mă căutam în mare precum un pescăruş. Amândoi zburam, dar in direcţii diferite. Aş fi vrut să mă întorc dar toate drumurile se închiseseră. Am inceput să nu mai ştiu unde merg şi unde mă aflu. şi eram atât de departe de mine însumi. Cum se încheie povestea? Poate că m-am regăsit. Tot într-o persoană şi nu într-o privire. In iubire şi în frumuseţea ei dincolo de puterea ei distructivă. Iubesc şi sunt iubit. Uneori mi se pare că nu-mi cunosc direcţia. Dar, ca UN rege Fără regat ce sunt, încă mai inchid vise în cântece.


Ţapinarii: Adrian Tănase – Un rege fără regat, voce subţire, chitară; Cosmin Covei– Alter ego, voce groasă


Pagina tehnică / Technical Data

1CD • Soft Records • Nr catalog: SFTR-018-2 • Cod preț: VR • Barcode: 4075303101828 • An: 2005


  • Concepţie, muzică şi texte: Adrian Tănase
  • Producator executiv: Romulus Arhire
  • Înregistrat şi masterizat în stdioul Mastermix
  • Ingineri de sunet: Ionuţ Dumitrache şi Mihai Dumitrache
  • Desene: Collins
  • Foto: Rebeca Cracan


Recenzii / Reviews - Links

Cumpără albumul online prin MyCD.

Piese / Tracks

1. Uvertura (Am închis un vis) 2 : 50    
2. Niciodata ca tine 3 : 41    
3. Vise 3 : 35    
4. Un Rege fără Regat 3 : 22    
5. Demonul 2 : 54    
6. În spatele rănii (Steaua) 3 : 48    
7. Moartea 3 : 23    
8. Dumnezeu 1 : 17    
9. Aproape de viaţă 5 : 08    
10. Viaţa 3 : 33    
11. Protest 5 : 30    
12. Strigă-te-n mine 5 : 09    
13. Pescăruş 4 : 04   video
14. Final 4 : 14