Maculator – Schițele lui OVI

Maculatorul

De câte ori, mulți dintre noi, nefiind atenți la ore, nu am folosit paginile din spatele maculatorului în „scopuri artistice”? Introvertit din fire, îmi așterneam tăcerea în foile pe care ulterior eram nevoit să le rup, astfel încât caietul de studiu se subția în proporție de 70%. Era o forma de-a evada, desenând tot ceea ce îmi trecea prin cap, numai să treacă ora. Nu vreau să zic ce-mi trecea prin cap, mai ales dacă era o tovarășă profesoară cu sex-appeal – eu așa am apucat, cu tovarășa.

Maculatorul continua și în vacanțe, când dădeam drumul celor mai abominabile fantezii, în special erotice, binențeles. Nu eram mulțumit cu o reprezentare primitivă a nudului. Nu aveam nici bani și nici relații pentru a achiziționa Playboy și mai ales nu puteam avea pretenții de la ai mei să-mi cumpere așa ceva, chiar dacă argumentul ar fi fost că interviurile din revistă erau interesante. Așa că și Playboy-ul trebuia să-l fac tot eu, cu mâna mea, mai puțin interviurile. Ca o concluzie, erotismul m-a făcut să mă apropii de artă. Viața s-a răzbunat din plin însă și după ce-am intrat în facul tate, timp de aproape 6 ani, am avut numai nuduri de desenat de mi-au ieșit pe nas. Totuși, în perioada adolescenței, norocul meu a fost că taică-meu, văzând că am pasiunea pentru desen, îmi cumpăra albume de pictură. Erau bune și nudurile alea renascentiste sau baroce, ce aveau? erau și ele oameni la urma, urmei. Ceea ce mi se părea interesant în aceste albume erau schițele, pentru că de acolo de fapt puteam învăța să desenez și nu numai, dar de multe ori forma finală mi se părea banală în comparație cu schițele. Fiind în plin comunism, ce puteai să faci altceva, decât să visezi? Cea mai mare plăcere a mea era sâmbătă seara, când ascultam muzică la posturi de radio străine și desenam până târziu în noapte (duminica fiind singura zi liberă). Din cauza bruiajului, semnalul venea în valuri, provocându-te pe tine, ascultătorul, să completezi în minte părțile care dispăreau. Practic, era un Maculator auditiv, produs de calitate pe un suport ordinar. Atmosfera dată de sinusoidala undelor radio care făcea trecerea de la gri la culori puternice, combinată cu foaia de hârtie, acest haos alb, căruia trebuia să-i dau un sens, mă făcea să mă simt special, ca unul care vede singur un OZN.

Stau de multe ori să mă gândesc dacă nu cumva această lume nu este altceva decât „Maculatorul lui Dumnezeu”, așa cum e ea, bună sau rea, e interesantă. S-ar putea când ne va trece pe curat să ni se pară mai frumoasă dar insipidă (poate că de aici și ideea de Iad). Imaginați-vă că Dumnezeu e un desenator, care face schițe pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare perioadă a vieții. Vă închipuiți cât îi este de greu să deseneze atâtea ipostaze prin care trecem, de la puritatea copilăriei pâna la expesivitatea bătrâneții? Alteori, mă amuz imaginându-mi-l pe Dumnezeu după ce a creat lumea, făcând întocmai ca la o expoziție – prezentând-o publicului. Cum Adam, uitându-se la opera Sa, i-ar fi zis: „E, păi așa puteam să fac și eu!”, în timp ce Eva doar ar fi intrebat ce reprezintă; iar șarpele, dându-se atotștiutor, le-ar fi explicat celor doi cum stă treaba. Poate că acesta este, de fapt, păcatul originar.

Revenind la Maculator, pot spune că numai în el găsești acele desene făcute cu sinceritate, cu acea dezinvoltură instinctuală, care prin multitudinea și diversitatea liniilor redau emoția și expresivitatea, calități pe care ar trebui să le găsești într-o lucrare plastică. Acesta este motivul real pentru am alcătuit lucrarea de față, conștient fiind că multe dintre schițele realizate în el vor rămâne doar la stadiu de proiect, pentru că e foarte greu să repeți un desen cu aceeași energie în absența unei stări pierdute în alte vise.

             Ovidiu Panighianț