Cannabis Lights – CD

Recunosc, am avut mari rezerve în privinţa acestui concert. Nu-i auzisem pe cei de la Cannabis decât în conglomeratul sonor din culegerea 7 Seri lansată în timpul primei veri a mileniului, în doar două ipostaze muzicale aflate şi acelea în poziţii diametral opuse pe un cerc imaginar al receptării personale: La birtuţu din padure, o nostimadă moldo-ethno, grefată inspirat pe o structură de rock, cu reprize obişnuite de improvizaţii instrumentale, piesă cuceritoare prin umorul ei popular (dovadă şi impactul favorabil la public) şi Bâz-bâz, un fel de surogat folcloric suburban, cântat la beţie de anumite categorii sociale leşinate după aluzii deocheate, uşor de intuit sub masca transparentă a unor rime trucate. Deci, scor egal, 1-1.

De la prima propunere muzicală a recitalului (Young Blood, a celebrilor Leiber & Stoller) mi-am dat seama că cei de pe scenă sunt departe de diletantismul practicat cu emfază de grupurile şi grupuleţele lumii undergroundului muzical de tranziţie. Orchestraţiile rafinate, solistica individuală preparată cu simţ artistic şi imaginaţie ascund dincolo de dezinvoltura interpretativă studii muzicale de specialitate. Pe un suport ritmic dezvoltat de la blues, la soul sau jazz oferit de Dan Spînu (bas) şi Debo (tobe) s-au desfăşurat incursiunile improvizatorice oferite de Cristi Gârlea (clape) şi Mihai Musceleanu (chitară), “legătura cu masele” revenindu-i lui Ciprian Văideanu (vocal).

Marcaţi oarecum de inconvenientul sălilor mici în privinţa implicării publice la actul artistic, echipa cu nume vizând euforia, sunt convins că n-a funcţionat la parametrii ei optimi. Alături de această limitare obiectivă, alegerea unui repertoriu extrem de eterogen, care să poată acoperi o arie cât mai largă de preferinţe (metodă tradiţională la formaţiile aflate la început de drum) este riscantă pentru caracterul unitar al interpretării. Astfel unele cover-uri li s-au potrivit ca o mănuşă: All Your Love (foarte aproape de original, mai ales chitara), Susie Q (cu o introducere inedită şi o tensiune interpretativă aparte) dar mai ales When A Blind Man Cries (probabil punctul culminant atins de cei “5 Nord-Est“, veniţi din dulcele târg al Ieşilor). Deşi cu un puternic substrat comunicativ (onomatopee ca “hi-di-ho” trimise spre sală şi invers) producţiile soul sau rhytm’n’blues se pretează mai puţin la resursele mai apropiate de blues sau rock-blues ale acestui grup aflat încă în căutarea unui stil propriu. Asfel momente ca Oh, Pretty Woman, I Woke Up This Morning, Looking For Somebody au fost mult mai reuşite decât de exemplu Honky Tonk Woman. În concluzie, pentru a-i parafraza pe interpreţi, “La birtuţu din subsol / Unde am cântat în cor” a fost o seară care ne-a amintit de avertizarea tipic moldovenească pentru cei pregătiţi de o competiţie acerbă (“nu ti puni cu mini”), talentul şi profesionismul fiind argumentele esenţiale pentru succes.
Costin Grigoraş – Musical Report 14/2001