NOUTĂȚI
Garbis Dedeian, Armine, Romanian All Stars
Ziua Internaţională a Jazzului a fost celebrată în Bucureşti prin primul concert al anului pe terasa Green Hours şi lansarea oficială a albumului Armine realizat de saxofonistul Garbis Dedeian. Cel mai nou album editat de Soft Records a fost lansat Duminica 29 Aprilie 2018 printr-un concert la care au participat, Mircea Tiberian – pian, Capriel Dedeian – ghitară, Pedro Negrescu – contrabas, Maurice De Martin – baterie şi Garbis Dedeian – saxofon, “Romanian All Stars” in jazz după cum a caracterizat Florian “Mosu” Lungu artiştii ce au evoluat în concertul ce a deschis stagiunea de concerte în aer liber a scenei clubului Green Hours.
Florian “Mosu” Lungu a fost amfitrionul care a prezentat ample informaţii despre albumul Armine, despre quintetul cu care s-a înregistrat albumul (Garbis Dedeian – saxofon tenor, saxofon sopran, percuţie; Eugen Didik – trompetă, fluegelhorn; Petrică Andrei – pian; Pedro Negrescu – contrabas; Adrian Ştefănescu – baterie), despre grafica albumului (Ioana Pârvan) si masteringul CD-ului asigurat de Gabriel Isac şi desigur deapre cariera impresionantă a artistilor de pe scena.
Playlistul concertului a început cu Mr. Blues – o compoziţie a lui Garbis Dedeian – şi a continuat cu standarde de jazz într-o prestaţie interpretativă care a entuziasmat publicul prezent. Concertul s-a încheiat cu ‘Round Midnight şi aplauze prelungite, după care Garbis Dedeian a acordat o sesiune de autografe primilor posesori ai albumul proaspăt editat.
Fotografii: Robert Ghement