Ionică Minune

Născut într-o familie de lăutari în comuna Costeşti – Buzău, la 13 februarie 1959, Ionică Minune (pe numele său real Gheorghe Ene), a început a cînta la acordeon (împrumutînd instrumentul de la fratele său mai mare) de la vîrsta de patru ani. Curînd s-a făcut apreciat şi, după o serie de recitaluri susţinute în judeţul Buzău, adolescentul a venit la Bucureşti. Aici a colaborat cu mari ansambluri de muzică folclorică şi lăutărească, între care formaţia aceluia care a fost vestitul ţimbalist Toni Iordache, cel care i-a conferit lui Ionică Minune acest nume de scenă şi cu care acordeonistul s-a afirmat în numeroase concerte şi turnee, inclusiv dincolo de fruntarii, în Japonia (1979), Germania (1990), Franţa, Italia etc.

Din anul 1992 s-a stabilit la Paris, unde a abordat alt gen sonor, jazz manouche, cucerind în scurt timp sufragii unanime şi conlucrînd cu mari nume de instrumentişti francezi ai genului, între care Biréli Lagrène, Didier Lockwood, Angelo Debare, Tchavolo Schmitt. De acum nume consacrat, Ionică Minune – estimat drept unul dintre cei mai virtuozi, mai talentaţi şi experimentaţi acordeonişti au lumii – a fost invitat la mari festivaluri de jazz din Franţa şi întreaga Europă, notorietatea dobîndită atrăgînd şi solicitări speciale de a concerta pentru personalităţi politice precum preşedinţii François Mitterand şi Jacques Chirac, primul ministru Lionel Jospin. În virtutea celebrităţii recunoscute pe plan internaţional, a realizat colaborări cu instrumentişti de marcă ai genului, precum Bobby McFerrin, Oscar Peterson, Michel Petrucciani, Richard Galliano, Marcel Azzola, Florin Niculescu.

După 14 ani de activitate în Hexagon, Ionică Minune s-a întors definitiv în ţara natală în 2006, continuînd să-şi încînte admiratorii compatrioţi prin dezinvoltura tehnică puţin comună, prin inventivitate improvizatorică şi muzicalitate accentuată.
 

Florian Lungu